Trei tineri, din oraşul Balş, au fost reţinuţi ieri 24 de ore, după ce în noaptea de luni spre marţi au spart un magazin de electrocasnice d
![]()
Trei tineri, din oraşul Balş, au fost reţinuţi ieri 24 de ore, după ce în noaptea de luni spre marţi au spart un magazin de electrocasnice din oraş. Pentru unul dintre ei s-a dispus arestarea preventivă, ceilalţi doi urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş cu propunerea de arestare preventivă.
Poliţiştii spun că, pe data de 13 decembrie, au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din orașul Balș, cu privire la faptul că, în noaptea de 12/13 decembrie 2022, persoane necunoscute au sustras bunuri electrocasnice din interiorul unei societăți comerciale de profil, pe care acesta o administrează.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării autorilor și dispunerii de măsuri legale.
În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au stabilit faptul că 3 tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, toți din orașul Balș, ar fi pătruns, prin efracție, unul dintre aceștia fiind mascat, în incinta societății comerciale, de unde ar fi sustras bunuri electrocasnice.
„În urma probatoriului administrat, la data de 15 decembrie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele a doi tineri a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar cel de-al treilea a fost prezentat Judecătoriei Balș, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioada de 30 de zile.
Cei trei tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în ziua de 16 decembrie a.c., cei doi tineri, fața de care s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș cu propuneri legale”, transmite IPJ Olt.
CITEŞTE ŞI: Un tânăr, din Olt, luat de radar pe DN 65, în Jitaru. Avea şi ITP-ul expirat



COMMENTS