Anul acesta, elevii din România au o vacanță de primăvară de două săptămâni. Aceasta va cuprinde atât Paștele ortodox, cât și pe cel catolic
![]()
Anul acesta, elevii din România au o vacanță de primăvară de două săptămâni. Aceasta va cuprinde atât Paștele ortodox, cât și pe cel catolic.
Elevii din toate ciclurile de învăţământ au două săptămâni de vacanță de primăvară în 2022. Zilele libere de care dispun aceștia cuprind perioada sărbătorilor pascale. Această vacanţă de Paşte este stabilită astfel încât să includă Paștele catolic, dar și cel ortodox.
Vacanța de primăvară 2022 include Paștele, dar și sărbătoarea de 1 Mai. Astfel, vacanţa de Paşte 2022 începe pe 15 aprilie și durează până pe 1 Mai inclusiv, pentru toate ciclurile de învățământ.
Elevii se vor reîntoarce la cursuri abia din data de 2 Mai, iar până la finalul anulul școlar 2021 – 2022 nu vor mai avea parte de alte vacanțe. Singura zi liberă va fi de 1 Iunie, când pică Ziua Copilului (zi care va fi miercuri).
Vacanța de vară va începe din data de 11 iunie 2022. Elevii claselor a XII-a, XIII-a seral și frecvență redusă vor încheia cursurile abia în data de 27 mai 2022. Iar elevii de clasa a VIII-a vor intra în vacanță din data de 3 iunie 2022.



COMMENTS