Victorie importantă pentru CSM Slatina: 2-0 cu FC Bihor, în inferioritate numerică

HomeSport

Victorie importantă pentru CSM Slatina: 2-0 cu FC Bihor, în inferioritate numerică

  CSM Slatina a reușit o victorie importantă pe teren propriu, scor 2-0, cu FC Bihor Oradea, la capătul unui meci cu de toate: penalty, ocazii

CSM Slatina, duel în deplasare cu Corvinul Hunedoara în primul meci oficial din 2024
CSM Slatina, înfrângere în deplasarea de la Dunărea Brăila
CSM Slatina pierde în prelungiri, în minutul 90+5, duelul cu FC Voluntari
Distribuie acest articol

Loading

 

CSM Slatina a reușit o victorie importantă pe teren propriu, scor 2-0, cu FC Bihor Oradea, la capătul unui meci cu de toate: penalty, ocazii, goluri, dar şi mult efort din partea jucătorilor pregătiţi de Claudiu Niculescu care au evoluat mai bine de o jumătate de oră în inferioritate numerică. Un succes muncit, dar mai ales meritat, în faţa unei echipe care era neînvinsă de cinci etape.

CSM Slatina a reuşit deschiderea scorului la jumătatea primei reprize, prin Marius Lupu, care a reluat în plasă o centrare perfectă venită din partea dreaptă de la Mihaiu (min.20). În repriza secundă, în minutul 56, gruparea pregătită de Claudiu Niculescu a trecut printr-un moment delicat: Rodrigo Hernando a comis un fault în careu, iar arbitrul a dictat penalty pentru oaspeți și al doilea cartonaș galben pentru mijlocașul slătinean. FC Bihor a avut șansa egalării, însă portarul Mihai Răcășan a fost eroul momentului, reușind să respingă execuția de la punctul cu var și să mențină avantajul echipei sale.

Gol de liniște în inferioritate

Deși în zece oameni, jucătorii Slatinei nu s-au mulțumit să se apere. În minutul 66, după un contraatac fulgerător declanșat de Marius Lupu, balonul a ajuns la Oscar Siafa, care a finalizat cu un şut din afara careului, ducând scorul la 2-0.

Finalul meciului a adus presiune constantă din partea bihorenilor, care veneau după o serie excelentă de patru victorii și un egal. Totuși, defensiva slătineană a rezistat, iar CSM Slatina şi-a trecut în cont o victorie muncită, dar mai ales meritată, după un meci tensionat, cu multe cartonaşe galbene.

Niculescu: „Victoria este absolut meritată”

După fluierul final, Claudiu Niculescu și-a felicitat jucătorii pentru determinare, efortul depus și unitatea arătată pe teren, iar totodată a ţinut să mulţumească suporterilor pentru susţinere. De asemenea, antrenorul grupării slătinene a vorbit şi despre perioada care urmează, una încărcată, cu meciuri în deplasare, contra unor echipe puternice.

Trebuie să-mi felicit băieţii, pentru efortul pe care l-au depus astăzi, pentru sacrificiul făcut pe teren, cred că victoria este absolul meritată. Puteam să mai marcăm, am avut câteva contraatacuri pe final de joc, dar până la urmă ne mulţumim cu acest rezultat, care îmi dă speranţe pentru ceea ce urmează. Le-am spus, în aceste două săptămâni de pauză, tot timpul că locul nostru din clasament nu este aici, e clar. Dar, n-aş vrea să mai dăm timpul înapoi, nu are rost, ci trebuie să ne concentrăm la ce avem de făcut, pentru că urmează meciuri cu echipe care şi-au propus ca obiectiv play-off-ul, şi nu numai, ci şi promovarea în prima ligă, şi trebuie să demonstrăm pe teren că avem un grip bun, echipă bună, iar astăzi cred că am reuşit să facem acest lucru. Mă bucur foarte mult pentru oamenii din tribună, i-am simţit alături de noi astăzi, mai mult ca niciodată, ne-au încurajat, şi vreau să le mulţumesc pe această cale, şi îmi felicit băieţii pentru că astăzi au arătat aşa cum aş vrea să arate la fiecare meci. Ne aşteaptă într-adevăr două meciuri grele, două deplasări, la Târgu Mureş, şi meciul din Cupă, cu CFR Cluj, dar momentan ne gândim la meciul de la Târgu Mureş şi sper ca staful medical să reusească să-i recupereze pe jucătorii care au avut probleme medicale şi să fim cu toţii apţi pentru că urmează o perioadă foarte încărcată, foarte solicitantă şi am nevoie de toţi jucătorii din lot”, a declarat Claudiu Niculescu.

Antrenorul slătinenilor a mai precizat că Leaţă, Lăpădătescu şi Kayondo s-au confruntat cu probleme medicale, însă aceştia ar putea reveni pe teren în meciurile care urmează.

Cu această victorie, CSM Slatina urcă pe locul 13 în clasamentul Ligii a II-a, cu 12 puncte acumulate.

Clasament: 

1 ACS FC Corvinul Hunedoara 1921 10 8 2 0 18-7 11 26
2 FC Bihor Oradea 10 7 1 2 22-11 11 22
3 AFC Chindia Târgovişte 10 6 2 2 21-8 13 20
4 AFC ASA Tg.Mureş 10 6 2 2 23-11 12 20
5 Steaua Bucureşti 10 6 2 2 19-15 4 20
6 CSM Reşiţa 10 6 1 3 22-12 10 19
7 SC FC Voluntari SA 10 5 4 1 13-9 4 19
8 ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 10 6 1 3 11-8 3 19
9 CS Concordia Chiajna 10 5 2 3 20-10 10 17
10 AFC Metalul Buzău 10 5 1 4 17-11 6 16
11 ACSM Politehnica Iaşi 10 4 3 3 11-9 2 15
12 CS Afumaţi 10 4 2 4 13-11 2 14
13 CSM Slatina 10 3 3 4 10-11 -1 12
14 ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 10 3 2 5 9-19 -10 11
15 ACS FC Bacău 10 2 3 5 10-16 -6 9
16 Clubul Sportiv Gloria Bistrița 10 2 3 5 10-18 -8 9
17 CS Dinamo Bucureşti 10 1 5 4 7-13 -6 8
18 CS Tunari 10 1 4 5 11-19 -8 7
19 CSC Dumbrăviţa 10 2 1 7 15-24 -9 7
20 AFC Câmpulung – Muscel 2022 10 2 1 7 8-25 -17 7
21 CSC 1599 Şelimbăr 10 1 2 7 14-19 -5 5
22 CSM Olimpia Satu Mare 10 1 1 8 9-27 -18 4

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: