Accident miercuri dimineaţă pe Drumul Naţional 64, în Osica de Sus. Un atelaj hipo a fost lovit de un microbuz. O tânără, în vârstă de 20 de
Accident miercuri dimineaţă pe Drumul Naţional 64, în Osica de Sus. Un atelaj hipo a fost lovit de un microbuz. O tânără, în vârstă de 20 de ani, care se afla în căruţă, a fost rănită.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că în eveniment au fost implicate două vehicule, respectiv o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Fărcașele, județul Olt și un atelaj hipo condus de un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Osica de Sus, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, o tânără, în vârsta de 20 de ani, care se afla în atelajul hipo, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul municipal Caracal.
„Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul autoutilitarei, iar pentru conducătorul atelajului hipo aparatul etilotest a indicat valoarea de 0.60% mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
COMMENTS