Vremea severă a provocat pagube şi în Teleorman: copaci căzuți, mașini avariate și localități fără curent electric

HomeEveniment

Vremea severă a provocat pagube şi în Teleorman: copaci căzuți, mașini avariate și localități fără curent electric

Județul Teleorman se confruntă cu efectele vremii nefavorabile, care a produs mai multe incidente în cursul acestei dimineți. Mașini avariate de cop

VIDEO&FOTO. Incendiu violent, noaptea trecută, într-o comună din Olt. Pagubele sunt însemnate
VIDEO. Incendiu în Piaţa Zahana, din Slatina. Două depozite de marfă s-au făcut scrum
FOTO. 15 locuinţe distruse în blocul, din Balş, în care s-a produs deflagraţia
Distribuie acest articol

Loading

Județul Teleorman se confruntă cu efectele vremii nefavorabile, care a produs mai multe incidente în cursul acestei dimineți. Mașini avariate de copaci doborâți de vânt, drumuri temporar blocate și localități rămase fără energie electrică se numără printre problemele gestionate de autorități.

Potrivit reprezentanților ISU Teleorman, în intervalul orar 08.00 – 11.00, în completarea intervențiilor desfășurate pe parcursul nopții, au fost înregistrate alte patru solicitări pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil sau în zone locuite.

Pe DJ 701, între localitățile Ciolănești și Slăvești, membrii SVSU Tătărăștii de Jos au intervenit pentru îndepărtarea unui copac căzut pe partea carosabilă. Din fericire, nu au fost raportate pagube materiale sau victime.

Un alt incident s-a produs pe DC 18, între Comoara și Botoroaga, unde un copac doborât de vânt a blocat circulația. Pentru degajarea drumului au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Drăgănești Vlașca, cu o autospecială și echipamente specifice.

În municipiul Turnu Măgurele, pompierii au acționat pe strada Taberei pentru a îndepărta un copac căzut peste un autoturism parcat. Intervenția s-a desfășurat fără incidente, nefiind înregistrate victime.

Totodată, în Alexandria, personalul ADP a intervenit pe strada Al. Ghica, în zona blocului 148, pentru îndepărtarea unui copac care prezenta pericol de prăbușire.

La ora 10.00, conform datelor furnizate de operatorul de energie electrică, trei localități erau afectate de defecțiuni la rețea: Saelele, Slobozia Mândra și Uda Clocociov. Zece echipe de intervenție acționează în teren pentru remedierea problemelor și reluarea alimentării cu energie electrică în cel mai scurt timp.

În ceea ce privește traficul rutier, autoritățile precizează că circulația pe toate drumurile naționale și județene din Teleorman se desfășoară în condiții de iarnă, fără a fi semnalate blocaje sau situații deosebite.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: