18.1 C
Slatina
sâmbătă, august 13, 2022

46 de infectări Covid-19 în Olt, peste 10.000 în ţară, în ultimele 24 de ore

Săptămâna aceasta

Simona Ciocioană
Simona Ciocioanăhttps://newsflux.ro
Jurnalist newsflux.ro -Zi de zi, stiri din toate domeniile!
- Advertisement -

 

Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică, în judeţul Olt, în ultimele 24 de ore, au fost raportate alte 46 de cazuri noi Covid-19, în timp ce în ţară sunt alte peste 10.000 de infectări.

La nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.062 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 178 mai mult decât în ziua anterioară. 952 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 15 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.895.833 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 19.117 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.776.122 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 59.212 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 14.01.2022 (10:00) – 15.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 32 de decese (17 bărbați și 15 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vrancea.

Dintre cele 32 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 32 de pacienți decedați, 31 au fost nevaccinați și 1 vaccinat. Pacientul vaccinat avea vârsta cuprinsă între 50-59 ani și prezenta comorbidități.

Au fost raportate 3 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Brașov și Mureș, în luna ianuarie 2022.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.418, cu 72 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 455 de persoane, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 455 de pacienți internați la ATI, 43 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 229 sunt minori, 220 fiind internați în secții, similar cu ziua anterioară și 9 la ATI, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.337.430 de teste RT-PCR și 6.565.203 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.815 teste RT-PCR (9.642 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.173 la cerere) și 41.315 teste rapide antigenice.

În raportarea de astăzi, 15.01.2022, din alerte.ms.ro, pentru testele RT-PCR, 5 laboratoare au făcut prima raportare. Astfel, există un surplus de 7.668 teste la totalul de teste RT-PCR efectuate până în prezent. Laboratoarele au transmis e-mail-uri explicative către INSP, în care au confirmat datele raportate prin intermediul aplicației informatice.

Această corecție nu afectează numărul persoanelor pozitive, pentru că fiecare test pozitiv este raportat în coronaforms în momentul prelucrării.

Numărul de persoane pozitive de astăzi este rezultat doar din testele efectuate în ultimele 24 de ore.

Pe teritoriul României, 48.643 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.260 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.757 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 31 de persoane

Print Friendly, PDF & Email
- Advertisement -

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Știrile zilei