550 kg de articole pirotehnice descoperite în urma unor percheziţii în Slatina, Potcoava şi Brâncoveni

HomeEvenimentRecomandate

550 kg de articole pirotehnice descoperite în urma unor percheziţii în Slatina, Potcoava şi Brâncoveni

  Poliţiştii au ridicat aproximativ 550 de kilograme de articole pirotehnice în urma unor percheziţii desfăşurate la domiciliul unor persoane

FOTO. Percheziţii în Olt. Peste 7.000 de articole pirotehnice desoperite în casa unui tânăr din Vişina
Percheziţii în Slatina, în cadrul acţiunii „Foc de artificii”. Două tone de articole pirotehnice au fost confiscate
Dosar penal pentru o tânără, din Caracal, prinsă cu articole pirotehnice
Distribuie acest articol

Loading

 

Poliţiştii au ridicat aproximativ 550 de kilograme de articole pirotehnice în urma unor percheziţii desfăşurate la domiciliul unor persoane din municipiul Slatina, Potcoava şi Brâncoveni. O tânără, din Potcoava, împreună cu un tânăr, din Slatina, vindeau articolele interzise prin intermediul platformelor online.

Poliţiştii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară în municipiul Slatina, orașul Potcoava și comuna Brâncoveni, în cadrul a două dosare penale ce vizează activități ilegale cu materiale pirotehnice.

Mandatele de percheziție, emise de Judecătoria Slatina, au fost efectuate la locuințele a două persoane fizice cercetate pentru operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

Din cercetările desfășurate a rezultat că o tânără de 36 de ani, din orașul Potcoava, și un tânăr de 24 de ani, din municipiul Slatina, ar fi deținut și oferit spre comercializare, fără drept, prin intermediul platformelor online, articole pirotehnice în perioada noiembrie – decembrie 2024.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit aproximativ 32.000 de articole pirotehnice, de diferite categorii (P1, F1, F2), în cantitate totală de aproximativ 550 de kilograme. Întreaga cantitate de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, Poliției orașului Potcoava, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt”, transmite IPJ Olt.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt reamintește cetățenilor că orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, atragem atenția că articolele pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, P2, T1 și T2 (destinate spectacolelor pirotehnice de scenă) sunt destinate exclusiv utilizării de către pirotehnicieni și nu pot fi comercializate sau utilizate de persoane neautorizate. Utilizarea acestora fără respectarea legii constituie o infracțiune gravă, cu riscuri semnificative atât pentru siguranța publică, cât și pentru integritatea fizică a celor implicați.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0