Aproape 7.000 de articole pirotehnice confiscate de jandarmii olteni în perioada sărbătorilor de iarnă

HomeEveniment

Aproape 7.000 de articole pirotehnice confiscate de jandarmii olteni în perioada sărbătorilor de iarnă

  Combaterea utilizării și comercializării ilegale a articolelor pirotehnice a reprezentat una dintre principalele priorități ale jandarmilor

550 kg de articole pirotehnice descoperite în urma unor percheziţii în Slatina, Potcoava şi Brâncoveni
FOTO. 950 de kilograme de articole pirotehnice găsite acasă la doi bărbaţi din Stoicăneşti, judeţul Olt   
FOTO. Percheziţii în Olt. Peste 7.000 de articole pirotehnice desoperite în casa unui tânăr din Vişina
Distribuie acest articol

Loading

 

Combaterea utilizării și comercializării ilegale a articolelor pirotehnice a reprezentat una dintre principalele priorități ale jandarmilor olteni în perioada sărbătorilor de iarnă, acțiunile desfășurate având ca scop protejarea siguranței cetățenilor, în special a minorilor.

În intervalul 01 decembrie – 31 decembrie 2025, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au desfășurat 27 de misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor asociate articolelor pirotehnice. În urma acestor acțiuni, au fost ridicate 6.890 de articole pirotehnice, în vederea continuării cercetărilor, fiind constatate 5 infracțiuni pe linie penală.

Intervențiile au vizat atât identificarea persoanelor care comercializau ilegal materiale pirotehnice, cât și descurajarea folosirii acestora în mod necorespunzător, având în vedere riscurile majore pe care le pot genera asupra sănătății și integrității fizice a populației.

Totodată, pentru siguranța comunității, în perioada 31 decembrie 2025 – 04 ianuarie 2026, peste 200 de jandarmi olteni au acționat pe raza județului Olt, independent sau în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Datorită acestor măsuri, nu au fost înregistrate incidente majore pe parcursul minivacanței de Anul Nou.

În cadrul misiunilor executate la manifestări sportive, cultural-artistice și religioase, precum și în mediul urban și rural, jandarmii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.200 de lei, și au constatat 3 infracțiuni, atât independent, cât și în cooperare cu poliția.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: