Cea mai mare amendă aplicată unui magazin din judeţul Olt a fost de 10.000 de lei
![]()
În perioada premergătoare Paştelui, comisarii Protecţiei Consumatorului Olt au efectuat 43 de acţiuni de control cu privire la modul în care sunt comercializate produsele alimentare specifice sărbătorilor. Au fost depistate mai multe nereguli, iar 92 de kilograme de alimente, exiprate sau care aveau ambalajul deteriorat, au fost retrase de pe rafturi.
Cea mai mare amendă aplicată a fost de 10.000 de lei. Este vorba despre un magazin din mediul rural, care comercializa produse expirate sau cu ambalaj deteriorat.
Pe lângă cele 32 de amenzi aplicate, comisarii Protecţiei Consumatorului Olt au mai aplicat 18 avertismente.



COMMENTS