Accidentul produs pe DN 64, Caracal-Găneasa, s-a produs după ce şoferul ambulanţei a frânat brusc, asta deoarece pacientul transportat a devenit agresiv. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar doi poliţişti au fost grav răniţi, având fracturi la picioare.
![]()
În această dimineață, în jurul orei 9.30, pe Drumul Național 64, pe raza comunei Sopârliței s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate două echipaje, unul de poliție și unul al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, ambele în misiune comună.
În urma unui apel prin SNUAU 112, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicești, împreună cu un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Olt au intervenit pentru a transporta la o unitate medicală o persoană al cărui comportament era deviant.
Persoana violentă a fost transportată cu ambulanța, iar echipajul de poliție însoțea transportul, conform protocolului, având semnalele luminoase în funcțiune.

„Întrucât pacientul ar fi devenit violent, conducătorul ambulanței a frânat brusc, moment în care echipajul poliției a intrat în coliziune față spate cu acesta. Evenimentul s-a petrecut pe fondul unui carosabil ușor umed.
5 persoane au fost implicate în eveniment, respectiv doi colegi din cadrul Secției de Poliție Rurală Bobicești, o asistentă medicală, un ambulanțier și un pacient.
Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au intervenit la fața locului, au asistat medical victimele și le-au transportat la spital, conștiente.
Din păcate, cei doi colegi prezintă fracturi la membrele inferioare.
În aceste momente, prioritară este starea de sănătate a colegilor noștri și a persoanelor implicate în acest eveniment”, a precizat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.




COMMENTS