Accident rutier pe DN 64, între Brâncoveni şi Piatra-Olt, cu trei autoturisme implicate. Din fericire nu au existat victime, fiind produse
![]()
Accident rutier pe DN 64, între Brâncoveni şi Piatra-Olt, cu trei autoturisme implicate. Din fericire nu au existat victime, fiind produse doar pagube materiale.
Accident cu trei autoturisme implicate, în această după-amiază pe DN 64, între localităţile Brâncoveni şi Piatra-Olt. Apelul la 112 anunţa un accident grav, astfel că la faţa locului a ajuns inclusiv un elicopter SMURD, care se afla în zonă, însă din fericire nu a fost nevoie să preia victime, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale.
„În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Cei trei conducători au a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului, fiind eliberate autorizații de reparație pentru autoturismele implicate în eveniment”, a precizat Claudiu Şerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.



COMMENTS