12 ţări se află în zona roşie, ceea ce înseamnă că cei veniţi din acele state vor fi plasaţi în carantină
![]()
„Încă de la inceputul izbucnirii epidemiei de COVID-19, pentru cei care trăiesc şi muncesc în ţări cu o mare răspândire, am acelaşi mesaj: evitaţi să reveniţi in tară, pentru a-i proteja pe cei dragi de acasă. Toţi cei care vin începând de mâine, mai ales din locuri unde există diaspora puternic numeroasă, cum ar fi Italia, Spania, care sunt în zona roşie, vor sta in carantină 14 zile, ceea ce înseamnă pâna pe 19 aprilie, inclusiv. Nu renunţăm la aceasta măsură”, a declarat Ludovic Orban, în direct, la Digi TV.
Institutul Național de Sănătate Publică a actualizat lista cu țările aflate în așa numita „zonă roșie” care obligă pe cei veniți din respectivele state să intre în carantină timp de 14 zile. Astfel, pe listă se află 12 state: Austria, Belgia, Elveţia, Italia, Franţa, Germania, Spania, Iran, Marea Britanie, Olanda, SUA şi Turcia.
În ceea ce priveşte ”zonele galbene”, pentru care se impune izolarea la domiciliu 14 zile, INSP arată că toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internaţională se vor supune acestei prevederi.



COMMENTS