Oamenii legii vor efectua zilnic astfel de controale
![]()
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, peste 200 de poliţişti olteni, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali au continuat să desfășoare activități de verificare în zonele aglomerate, piețe, terase, zone de agrement, precum și mijloace de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
„Astfel, ieri, 8 iulie 2020, în cadrul acțiunilor desfășurate au fost verificate aproximativ 80 de societăți comerciale și 43 de mijloace de transport.
În urma celor 3 acțiuni punctuale desfășurate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 11.000 de lei și o sancțiune pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, în valoare de 1.000 de lei”, transmite IPJ Olt.

Autorităţile fac apel la oameni să contientizeze importanţa respectării măsurilor adoptate în contextul situației epidemiologice actuale şi să abordați o conduită preventivă, responsabilă, pentru limitarea riscului infectării.



COMMENTS