FOTO: Oamenii care circulă cu mijloace de transport în comun, verificaţi dacă poartă mască. Peste 11.000 de lei, valoarea amenzilor

HomeEveniment

FOTO: Oamenii care circulă cu mijloace de transport în comun, verificaţi dacă poartă mască. Peste 11.000 de lei, valoarea amenzilor

Acțiunile în sistem integrat au continuat, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID. Doar în ultimele 24 de ore, peste 200 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi locali au verificat modul în care sunt respectate normele de protecţie sanitară în mijlocale de transport în comun.  

Oamenii legii vor efectua zilnic astfel de controale

Accident pe DN 55 A, în Dolj. Un biciclist, în vârstă de 56 de ani, transportat inconştient la spital
Un alt muncitor şi-a pierdut viaţa după ce a fost prins sub un mal de pământ
VIDEO. Accident grav pe DN 65, la iesirea din Craiova spre Slatina. Impact între un TIR şi două autoturisme
Distribuie acest articol

Loading

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, peste 200 de poliţişti olteni, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali au continuat să desfășoare activități de verificare în zonele aglomerate, piețe, terase, zone de agrement, precum și mijloace de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Astfel, ieri, 8 iulie 2020, în cadrul acțiunilor desfășurate au fost verificate aproximativ 80 de societăți comerciale și 43 de mijloace de transport.

În urma celor 3 acțiuni punctuale desfășurate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 11.000 de lei și o sancțiune pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, în valoare de 1.000 de lei”, transmite IPJ Olt.

Autorităţile fac apel la oameni să contientizeze importanţa respectării măsurilor adoptate în contextul situației epidemiologice actuale şi să abordați o conduită preventivă, responsabilă, pentru limitarea riscului infectării.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0