A murit Ion Iliescu, primul președinte al României după Revoluția din 1989

Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste, a încetat din viață în după-amiaza zilei de 5 august, la vârsta de 95 de ani. Fostul șef de stat era internat de mai mult timp la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, unitate aflată în subordinea SRI, unde primea tratament pentru cancer pulmonar.

Ultimele săptămâni din viața lui Iliescu au fost marcate de o degradare accelerată a stării de sănătate. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Spitalul SRI, „starea generală a pacientului s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă.” Fostul președinte se afla sub terapie intensivă maximală, supravegheat de o echipă medicală multidisciplinară.

Pe 11 iunie 2025, Ion Iliescu a fost internat în secția ATI a Spitalului Agrippa Ionescu din cauza unor complicații respiratorii. Cinci zile mai târziu, medicii anunțau o stare stabilă, dar cu diagnosticul confirmat de cancer pulmonar. A urmat o serie de intervenții medicale, inclusiv proceduri endobronșice sub anestezie generală pentru menținerea căilor respiratorii. Deși pe 19 iunie s-a înregistrat o ușoară ameliorare, situația s-a înrăutățit rapid ulterior.

„Cu profund regret, Guvernul anunță încetarea din viață a fostului președinte al României, domnul Ion Iliescu. Fostul președinte al statului român a decedat astăzi, 5 august 2025, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.

Guvernul României transmite condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați!

Detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului șef al statului român, Ion Iliescu, vor fi comunicate în perioada următoare”, transmite Guvernul României.

Un personaj-cheie al istoriei postdecembriste

Ion Iliescu a fost o figură centrală a tranziției României de la comunism la democrație. După Revoluția din decembrie 1989, a devenit liderul Frontului Salvării Naționale (FSN), structura care a preluat conducerea țării. Fost cadru comunist de rang înalt, Iliescu a beneficiat de sprijinul unei părți a armatei și al populației, dar și de susținerea indirectă a Moscovei, în ciuda controverselor privind o posibilă implicare sovietică în evenimentele din decembrie 1989.

Potrivit unor documente diplomatice și mărturii ulterioare, Iliescu și Silviu Brucan ar fi solicitat ajutor militar de la URSS pe 23 decembrie 1989 — demers respins de conducerea de la Kremlin, care a oferit doar sprijin non-militar.

Pe 20 mai 1990, Iliescu a fost ales președinte al României cu un scor copleșitor, în primele alegeri de după comunism, desfășurate într-un singur tur de scrutin. A fost un scrutin contestat, dar cu un sprijin majoritar obținut din rândul populației rurale și muncitorești, potrivit analiștilor politici Daniel Barbu și Dan Pavel.

După preluarea mandatului, Iliescu l-a numit prim-ministru pe Petre Roman, însă tensiunile interne din FSN au culminat cu Mineriada din septembrie 1991, soldată cu violențe în București și demisia lui Roman.

În 1991, sub mandatul său, a fost adoptată prin referendum noua Constituție a României, care a stat la baza democratizării instituționale.

Al doilea mandat (1992–1996)

În alegerile din 1992, organizate sub noua Constituție, Iliescu a câștigat turul al doilea cu 61% din voturi. A fost sprijinit de o coaliție informală numită de presă „Patrulaterul Roșu” (PDSR, PRM, PUNR, PSM), ce s-a opus reformelor profunde.

În această perioadă, România a făcut pași timizi către economia de piață și reintegrarea în comunitatea internațională. Totuși, ritmul lent al reformelor, corupția și influența puternică a fostului aparat de stat au încetinit procesul de modernizare.

În 1996, a pierdut alegerile în fața candidatului CDR, Emil Constantinescu. A devenit senator și a condus grupul parlamentar PDSR în Senat între 1996–2000.

Revenirea la Cotroceni (2000–2004)

Iliescu a revenit în fruntea statului în 2000, câștigând alegerile în turul al doilea în fața lui Corneliu Vadim Tudor, candidat naționalist al PRM. A fost o alegere de tip „răul cel mai mic”, mulți români urbani votând împotriva extremismului.

Sub al treilea mandat, România a înregistrat succese majore în plan extern: aderarea la NATO și finalizarea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Revoluția din 1989 și ascensiunea la președinție

În decembrie 1989, odată cu prăbușirea regimului Ceaușescu, Iliescu a devenit liderul Frontului Salvării Naționale (FSN) — o grupare formată din disidenți comuniști și generali ai armatei.

Pe 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceaușescu, Iliescu s-a adresat națiunii la televiziunea națională, anunțând înlăturarea dictaturii și promițând democrație și reforme.

Ion Iliescu a fost implicat în numeroase scandaluri și anchete judiciare:

Mineriadele

• A fost acuzat că a chemat minerii să reprime proteste pașnice.

• A fost pus sub urmărire penală în dosarul Mineriadei, dar procesele au fost tergiversate ani de zile.

Revoluția din 1989

• A fost acuzat de crime împotriva umanității pentru evenimentele sângeroase din decembrie 1989, în special după 22 decembrie, când peste 1.000 de persoane au fost ucise.

• În 2019, a fost trimis în judecată de Parchetul General, dar dosarul a fost returnat de instanță pentru vicii de procedură.

Ion Iliescu a influențat decisiv România postcomunistă. Pentru unii, este simbolul tranziției pașnice, al stabilității și echilibrului. Pentru alții, este vinovat de frânarea reformelor, de păstrarea rețelelor de putere comuniste și de lipsa de asumare a trecutului.

A fost cel care a definit „democrația originală” românească, unde pluralismul politic a fost admis, dar reformele autentice au fost întârziate sau distorsionate.

Distincții și poziții

• Doctor Honoris Causa al mai multor universități

• Președinte de onoare al Partidului Social Democrat (PSD)

• A publicat mai multe volume de memorii și eseuri politice, printre care:

  • Revoluție și reformă (1993)

  • Pașii reformei (1998)

  • Destinul unui om de stânga (2009)