Lovitură pentru organizaţia PNL Olt. Mai mulţi membri importanţi, printre care fostul prefect de Olt, Florin Homorean, preşedinte
Lovitură pentru organizaţia PNL Olt. Mai mulţi membri importanţi, printre care fostul prefect de Olt, Florin Homorean, preşedinte PNL Slatina, dar şi primarii de la Şopârliţa şi Iancu-Jianu, au trecut la PSD Olt. De asemenea, preşedintele PNL Caracal şi cel al organizaţiei din Piatra-Olt, dar şi mai mulţi consilieri judeţeni au schimbat tabăra politică, în an preelectoral.
„Munteanu Paulică, primar Iancu-Jianu, Marijana Trepăduș, primar Șopârlița, Florin Homorean, președintele PNL Slatina, Cristian Pavel, președintele PNL Caracal, Miruna Vulcănescu, președintele PNL Piatra-Olt, și consilierii județeni, Sorin Ciucu, Ion Voicu, Gabriel Nicolescu, Gheorghe Bujgoi, Ionel Crușoveanu sunt oameni de administrație, cu experiență în dezvoltarea comunității locale și județene, conectați la realitatea zilelor noastre și care înțeleg așteptările oamenilor.
În discuțiile de astăzi, aceștia și-au exprimat dorința de a susține echipa politică a PSD Olt, la următoarele alegeri, și de a fi parte în proiectul nostru de dezvoltare a județului Olt”, a transmis PSD Olt.
Plecările din PNL Olt vin după ce organizaţia a fost preluată de deputatul Gigel Ştirbu.
COMMENTS