Accident deosebit de grav, noaptea trecută, în jurul orei 00.07, pe DJ 561 A, între localităţile Plenița și Unirea. Un tânăr, de 18 ani, a p
Accident deosebit de grav, noaptea trecută, în jurul orei 00.07, pe DJ 561 A, între localităţile Plenița și Unirea. Un tânăr, de 18 ani, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. Pasagerul din dreapta, tot de 18 ani, a murit.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești care au constatat faptul că, un tânăr, de 18 ani, din comuna Unirea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561 A, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
În urma evenimentul, un alt tânăr de 18 ani, din comuna Unirea, pasager în autoturism, a decedat, iar conducătorul auto a fost rănit.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În continuare, polițiștii desfășoară activități pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Dolj.
COMMENTS