Un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Scorniceşti, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de valori străine
Un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Scorniceşti, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de valori străine falsificate și înșelăciune. Acesta a folosit, în repetate rânduri, în incinta unor săli de jocuri electronice bancnote de euro contrafăcute.
Procurorii spun că, în luna aprilie, tânărul ar fi deținut și pus în circulație, în mod repetat, bancnote cu valoare nominală de 200 de euro, susceptibile a fi contrafăcute, în incinta unor săli de jocuri electronice, din județul Olt.
În urma activităților desfășurate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 16 bancnote din cupiura de 200 de euro și 28 de bancnote din cupiura de 500 de euro, susceptibile a fi contrafăcute.
„După administrarea probatoriului, la data de 24 aprilie a.c., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
La data de 26 aprilie a.c., tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, care a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, transmite IPJ Olt.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Poliției orașului Scornicești și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.
COMMENTS