Accident în această după-amiază, pe DN 6, în afara localităţii Caracal. Două maşini au fost implicate în evenimentul rutier, iar unul dintre
Accident în această după-amiază, pe DN 6, în afara localităţii Caracal. Două maşini au fost implicate în evenimentul rutier, iar unul dintre şoferi, care avea o alcoolemie de peste 1 la mie, a încercat să părăsească locul accidentului. Şoferul a fost încătuşat de oamenii legii, sosiţi la accident.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, și un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din orașul Drăgănești-Olt.
„În urma evenimentului rutier, conducătorul auto din orașul Drăgănești-Olt și un alt tânăr, în vârstă de 31 de ani, din aceeași localitate, pasager în autoturismul condus de acesta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Municipal Caracal.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru tânărul de 23 de ani, iar pentru bărbatul de 43 de ani a rezultat o concentrație alcoolică de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite IPJ Olt.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
CITEŞTE ŞI: Cinci persoane la spital, în urma unui accident petrecut în Olt, pe DN 64
COMMENTS