Patru persoane sunt rănite, dintre care una încarcerată, în urma unui accident petrecut în urmă cu puţin timp pe DN 73, Piteşti-Câmpulung. Î
Patru persoane sunt rănite, dintre care una încarcerată, în urma unui accident petrecut în urmă cu puţin timp pe DN 73, Piteşti-Câmpulung. În eveniment sunt implicate un autocamion şi trei autoturisme. Traficul se desfăşoară alternativ, pe un singur sens.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 73 Pitești-Câmpulung, în zona localității Mihăești, județul Argeș, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și trei autoturisme, soldat cu rănirea a patru persoane, dintre care una este încarcerată.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 49 de ani, din Brașov, care conducea un autocamion din direcția Câmpulung spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, posibil pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 55 de ani, din Lerești, (pe care l-a proiectat pe sensul opus), după care a intrat în coliziune și cu o autoutilitară, condusă în același sens, de către un bărbat de 38 de ani, din Boteni.
De asemenea, autoturismul proiectat în urma primului impact pe contrasens, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe direcția Pitești spre Câmpulung, condus de un bărbat de 49 de ani, din Pitești.
„În urma evenimentului rutier au suferit leziuni conducătorii celor două autoturisme implicate, pasageră dreapta din autoturismul care a fost lovit de autocamion, respectiv femeie de 54 de ani din Lerești, precum și un pasager din autoutilitară, respectiv bărbat de 42 de ani, din Câmpulung.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool”, transmite IPJ Argeş.
COMMENTS