AJOFM Olt: Aproape 9.000 de muncitori în şomaj tehnic

HomeSocial

AJOFM Olt: Aproape 9.000 de muncitori în şomaj tehnic

575 de firme din judeţul Olt au apelat, în această perioadă, la şomajul tehnic. Astfel, potrivit AJOFM Olt, 8.994 de muncitori au fost trimişi acasă, însă vor beneficia de o indemnizaţie de 75% din salariu, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut. Mai mult, de la 1 aprilie, 372 de persoane au rămas efectiv fără un loc de muncă, după ce contractele individuale le-au fost desfăcute.

Aproape 9.000 de muncitori din Olt se află în şomaj tehnic, în timp ce de la 1 aprilie alţi 372 au rămas fără loc de muncă din cauza pandemiei COVID-19

Pensionarii pot pleca la tratament. CJP Olt pune la dispoziţia vârstnicilor aproape 50 de bilete cu data de plecare în staţiune 6-8 aprilie
Corina, tânăra mămică din Slatina, se simte bine după operaţia din Turcia. Intervenţia a durat 6 ore, iar săptămâna viitoare medicii îi vor stabili schema citostaticelor
126 de șomeri pot participa, în luna februarie, la cursuri de formare profesională
Distribuie acest articol

Loading

Potrivit datelor furnizate de AJOFM Olt, au fost depuse deja cereri pentru şomajul tehnic din partea a 575 angajatori, pentru 8.994 de salariaţi. Mai mult, de la 1 aprilie, 372 de persoane din judeţul Olt au rămas fără un loc de muncă pe fondul crizei generate de pandemia COVID-19.

Salariatul aflat în șomaj tehnic va primi 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut, și în perioada de șomaj tehnic îi vor fi achitate CAS, CASS și impozitele aferente.

Pot obține banii pentru șomaj tehnic firmele afectate de starea de urgenţă declarată în urma epidemiei de coronavirus, care au fost nevoite să îşi suspende activitatea şi să îşi trimită angajaţii acasă.

De asemenea, beneficiază de şomaj tehnic şi Persoanele Fizice Autorizate (PFA), întreprinderile individuale, cei cu profesii liberale, sportivii care au contracte încheiate cu cluburile sau cei care obțin venituri din contracte de drepturi de autor.

Angajatorii vor depune o cerere-tip, o declarație pe proprie răspundere și lista angajaților care nu mai pot lucra. Documentele trebuie trimise prin e-mail fie agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, dacă ajutorul e solicitat de o companie, fie agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, pentru celelalte categorii. Documentele necesare, care se depun și se procesează online sunt: cerere; declarație pe proprie răspundere; lista cu angajații care intră în șomaj tehnic.

Plata fondurilor necesare către angajatori se va face în termen de maximum 15 zile, iar plata angajatorilor către salariații aflați în șomaj tehnic se va efectua în 3 zile.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0