Amenzi pentru cei care nu respectă normele de protecţie sanitară. Peste 400 de olteni, legitimaţi în timpul raziei

HomeEveniment

Amenzi pentru cei care nu respectă normele de protecţie sanitară. Peste 400 de olteni, legitimaţi în timpul raziei

Peste 230 de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali, de frontieră, reprezentanţi ai ISU Olt şi DSP Olt, au desfăşurat ample acţiuni de prevenire a infectării COVID-19. S-au aplicat zeci de amenzi celor care au fost depistaţi că încalcă normele de protecţie sanitară, fiind legitimate peste 400 de persoane.

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în zonele aglomerate din județul Olt

FOTO. Accident grav, pe DN 7, în Argeş. Un şofer şi-a pierdut viaţa
Un bărbat, de 65 de ani, dispărut din comuna Brebeni
Accident pe DJ 561, în Dolj. Două persoane rănite
Distribuie acest articol

Loading

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse in vederea prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate ieri, 2 august, au participat 230 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt și ai Direcției de Sănătate Publică Olt.

„Astfel, la nivelul județului Olt, au fost executate 9 acțiuni punctuale și au fost verificate 165 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.
Au fost legitimate aproximativ 400 de persoane și verificate 47 de mijloace de transport în comun.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 69 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, ín valoare de 9.200 de lei”, transmite IPJ Olt.

Autorităţile recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică . Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0