Spitalul Județean de Urgență Slatina organizează un concurs pentru ocuparea a numeroase posturi vacante de infirmieră și infirmieră debutant
![]()
Spitalul Județean de Urgență Slatina organizează un concurs pentru ocuparea a numeroase posturi vacante de infirmieră și infirmieră debutantă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă. Posturile sunt disponibile în mai multe secții și compartimente ale unității medicale.
Potrivit anunțului de concurs, sunt scoase la bătaie 36 de posturi, dintre care 13 de infirmieră și 23 de infirmieră debutantă.
Posturile de infirmieră sunt disponibile în secțiile Medicină Internă, Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, Urologie, Neonatologie, Pediatrie, Psihiatrie, Oncologie Medicală, Nefrologie, precum și în cadrul Compartimentelor Dermatovenerologie și Boli Cronice, Centrului de Hemodializă și Blocului Operator.
Alte 23 de posturi de infirmieră debutantă sunt disponibile în secțiile Oncologie Medicală, Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, Neurologie, Chirurgie Generală, ORL, ATI, Nefrologie, Boli Infecțioase, Pneumologie, Compartimentul Boli Cronice, UPU și Blocul Operator.
Pentru posturile de infirmieră, candidații trebuie să aibă studii generale sau medii, certificat de absolvire a cursului de infirmieră și minimum șase luni vechime în activitate. În cazul posturilor de infirmieră debutantă, nu este solicitată vechime, însă sunt necesare studiile generale sau medii și adeverința de înscriere ori certificatul de absolvire a cursului de noțiuni fundamentale de igienă.
Dosarele de înscriere pot fi depuse până la 25 noiembrie 2026, ora 16:00. Selecția dosarelor este programată în perioada 26-27 noiembrie, iar proba scrisă va avea loc pe 7 decembrie, de la ora 09:00. Interviul este programat pentru 11 decembrie, tot de la ora 09:00.
Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 17 decembrie 2026.
Concursul se desfășoară în conformitate cu prevederile legale privind ocuparea posturilor contractuale vacante din sectorul bugetar. Detalii AICI.



COMMENTS