22.3 C
Slatina
miercuri, iunie 23, 2021

AUDIO. Managerul unui spital de psihiatrie din Vâlcea, către o angajată: „Marş, jigodia dracu! Bagă-ţi minţile în cap, că te joc în picioare!

Săptămâna aceasta

- Advertisement -
 

Modul incalificabil în care conducerea Spitalului de Psihiatrie Drăgoeşti din Vâlcea se poartă cu angajaţii săi a ieşit la iveală când înregistrarea unei discuţii în care este folosit un limbaj suburban a fost dată publicităţii.

Managerul unităţii, de profesie medic de familie, Edward Stanca motivează că incidentul a avut loc în trecut, că lucrurile s-au clarificat între timp, iar respectiva înregistrare a încăput pe mâinile cuiva care doreşte să-i facă rău.

Potrivit publicaţiei locale, „Ziarul de Vâlcea”, managerul, care conduce unitatea de 16 ani, nu ar fi la primul incident de acest fel.

Fragment din discuţia dintre managerul Edward Stanca şi o angajată:

„Marş acasă, scroafa dracului ce eşti! Vrei să-ţi dau două după cap? Dacă îţi dau una în ochelari, îţi zboară faţa. Handicapato! Bagă-ţi minţile în cap, că te joc în picioare! Bagă-ţi minţile în cap, că te joc efectiv în picioare!”, spune directorul la care salariata întreabă: „Să-mi spuneţi de ce mă jucaţi în picioare?”.

„De ce te joc?”, vine replica managerului şi după zgomot pare că s-a îndreptat spre femeie ca s-o plesnească. Replica ei confirmă acest lucru, pentru că spune aproape plângând: „Să nu daţi în mine!” . Nu este contrazisă, dar agresorul insistă cu limbajul injurios: „Marş, jigodia dracu! Dau în tine… Şi pe Mustaţă ţi-l… Vă toc pe amândoi şi pe fie-ta o dau la albanezi, să ţi-o f…tă!”, la care angajata îngrozită îi reacţionează: „Vai de capul meu…”.

Pe fundal se mai aude directorul când îi tot cere să-şi bage minţile în cap. „Ne-am împăcat, dar înregistrarea, o altă persoană a dat-o în presă”.

Reporterii unei alte publicaţii locale, „Gazeta Vâlceană” au reuşit să obţină o reacţie de la persoana acuzată care nonşalant a recunoscut incidentul pe care l-a catalogat drept o „discuţie aprinsă” şi faptul că vocea îi aparţine.

„Dar s-a întâmplat de mult. Între timp ne-am împăcat, dar înregistrarea a ajuns la o altă persoană care a dat-o în presă. Cineva vrea să îmi facă rău”, a conchis managerul Edward Stanca.

sursa: adevărul.ro

Print Friendly, PDF & Email
- Advertisement -

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Știrile zilei

Print Friendly, PDF & Email