0.2 C
Slatina
duminică, ianuarie 16, 2022

Cazul Caracal schimbă legea. În ce situaţii ar putea intra Poliţia cu forţa în casele oamenilor

Săptămâna aceasta

- Advertisement -
 

Se schimbă legea. Poliţiştii vor avea acces în casele oamenilor din momentul în care apar primele indicii că sunt acolo persoane răpite a căror viaţă este în pericol.

Oamenii legii vor putea folosi forţa pentru a sparge uşa, fără să fie nevoie de un mandat aprobat de judecător.  Modificările legislative vin la doi ani după cazul de la Caracal.

Cazul Caracal schimbă legea

Proiectul de lege a fost trimis de Guvern în procedură de urgenţă către Parlament şi ar putea fi votat chiar săptămâna aceasta, pe 9 decembrie.

Acest proiect prevede ca în cazul unui pericol, poliţiştii, jandarmii, angajaţii IGSU şi poliţiştii locali pot intra cu forţa în locuinţele oamenilor sau în sediile firmelor fără mandat de la judecător şi chiar fără acceptul proprietarilor, atunci când există indicii că numai aşa ar putea să înlăture o primejdie privind viaţa sau integritatea fizică a unei persoane.

În această lege se vorbeşte şi de faptul că, în cazul în care autorităţile statului au informaţii, pe baza apelului dat la 112, că victima care s-ar afla într-un bloc, dar nu se ştie apartamentul, autorităţile să poată verifica fiecare apartament din blocul respectiv.

Proiectul ar putea fi votat săptămâna aceasta

Acest proiect este acum la Senat, el urmează să fie dezbătut săptămâna aceasta şi apoi va merge la Camera Deputaţilor.

Dacă va fi votat, va merge apoi spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, iar de anul viitor poate să-şi producă efectele.

Sursa: Antena3

 

Print Friendly, PDF & Email
- Advertisement -

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Știrile zilei

Print Friendly, PDF & Email