Celulă de criză: Spitalele sunt în alertă pentru preluarea răniţilor din explozia produsă într-un bloc din Capitală

HomeEveniment

Celulă de criză: Spitalele sunt în alertă pentru preluarea răniţilor din explozia produsă într-un bloc din Capitală

  O explozie produsă vineri dimineață într-un bloc de locuințe din cartierul Rahova, București, a provocat pagube semnificative și un număr ri

Deflagrație puternică într-un bloc de garsoniere din Slatina. Doi bătrâni, cu arsuri, au fost duși la spital
VIDEO. Explozie urmată de incendiu la o locuinţă din comuna Traian. Un bărbat a fost găsit carbonizat
VIDEO. Explozie la Rafinăria Petromidia din Năvodari. S-a activat planul roşu, iar turiştii sunt rugaţi să părăsească zona
Distribuie acest articol

Loading

 

O explozie produsă vineri dimineață într-un bloc de locuințe din cartierul Rahova, București, a provocat pagube semnificative și un număr ridicat de victime. Potrivit primelor informații, mai multe apartamente au fost afectate, iar locatarii au suferit, în principal, politraumatisme și arsuri. Potrivit ultimelor date, trei persoane sunt decedate, iar 13 au fost transportate la spitale din Capitală, cu răni, traumatisme şu arsuri.

UPDATE: Până în acest moment, situația victimelor din explozia care a avut loc în cartierul Rahova este următoarea:
13 pacienți au fost transportați la unitățile sanitare din Capitală, după cum urmează:
-2 pacienți la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”
-6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență București
-3 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență București
-2 pacienți la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”
– 3 pacienți prezintă arsuri și se află internați la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Universitar de Urgență București.

După evaluarea pacienților cu arsuri se va solicita transfer în spitalele de specialitate din Europa, dacă starea clinic va permite transportul.

La nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit o celulă de criză pentru coordonarea integrată a intervenției, împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) din cadrul MAI și cu managerii spitalelor de urgență din Capitală. Celula de criză are rolul de a identifica numărul de paturi de terapie intensivă (ATI) disponibile și de a asigura coordonarea resurselor umane și materiale necesare pentru gestionarea eficientă a situației.

Până la această oră, nouă victime au fost transportate la spitalele de urgență din București, toate prezentând politraumatisme, iar trei persoane au fost declarate decedate.

Echipe mixte de căutare și salvare acționează în continuare la fața locului, pentru a verifica dacă există alte persoane surprinse sub dărâmături sau afectate de explozie”, transmite Ministerul Sănătăţii. 

Autoritățile au precizat că toate structurile implicate — ISU, DSU, Ministerul Sănătății și Poliția Capitalei — colaborează strâns pentru a gestiona efectele evenimentului și pentru a oferi sprijin medical și psihologic victimelor și familiilor acestora.

CITEŞTE ŞI: Explozie devastatoare într-un bloc din Capitală: două etaje distruse, mai multe victime

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: