Pompierii argeşeni intervin în comuna Bascov, judeţul Argeş, după ce o conductă de gaze a fost spartă în timpul unor lucrări. Aproximativ 12
![]()
Pompierii argeşeni intervin în comuna Bascov, judeţul Argeş, după ce o conductă de gaze a fost spartă în timpul unor lucrări. Aproximativ 120 de persoane au fost evacuate dintr-o clădire de birouri, iar traficul în zona Energomontaj este oprit.
Pompierii intervin pentru a asigura măsurile specifice de prevenire ale incendiilor în cazul unei conducte de gaz spartă în timpul unor lucrări în comuna Bascov.
La fața locului intervin patru echipaje de pompieri cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autospecială CBRN și o ambulanță SMURD.
„A fost anunțat și distribuitorul de gaze pentru luarea măsurilor ce se impun.
Întrucât scurgerile sunt însemnate cantitativ, au fost evacuate persoanele de la o clădire de birouri din apropiere și s-a oprit traficul în zonă”, transmite ISU Argeş.
ISU Argeş anunţă că a fost oprită furnizarea gazelor pe conductă.
„Au fost efectuate măsurători în proximitatea avariei, iar nivelul concentrației de gaze este de 0%”, transmit cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.




COMMENTS