Control al DSP Olt la Spitalul Corabia, după apariţia imaginilor cu un bătrân căzut, ignorat de cadrele mdicale

Control al DSP Olt la Spitalul Corabia, după apariţia imaginilor cu un bătrân căzut, ignorat de cadrele mdicale

Ministrul Sănătății a decis, duminică seara, trimiterea unei echipe de control a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt la Spitalul Orășenesc din Corabia, după ce în mediul online au apărut imagini cu un bătrân căzut pe holul unității medicale, fără a primi ajutor.

Distribuie pe Facebook

La finalul verificărilor, ministrul Vlad Voiculescu anunță că va lua o decizie, totul în funcție de rezultatul anchetei.

Am urmărit și eu imaginile care au fost postate pe rețelele de socializare online de la Spitalul Orășenesc din Corabia și am cerut aseară trimiterea de îndată a unei echipe de control la fața locului pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate cu acest domn. După ce voi avea toate informațiile, voi putea lua o decizie pentru ca astfel de situații să fie tratate cu mult mai mult profesionalism de către personalul spitalicesc”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.


Raportul realizat de echipa de control a DSP Olt va fi înaintat, în conformitate cu legislația în vigoare, Corpului de Control al ministrului Sănătății.

În imaginile apărute în mediul online se vede cum un bătrân stă în genunchi pe holurile unui spital, neputând să se ridice, cea care le-a realizat susţinând că totul s-a întâmplat la spitalul orăşenesc din Corabia.

Cadrele medicale asistă la ce i se întâmplă bătrânului, îi cer acestuia să se ridice singur pe scaun şi îl ghidează, fără a-l ajuta, deşi, în mod evident, vârstnicul, care spune că a suferit un accident vascular, abia se poate mişca.

 

COMMENTS