Control la Spitalul Victor Babeș, după moartea unei paciente care ar fi fost deconectată din greșeală de la aparate de către un brancardier

HomeSănătate

Control la Spitalul Victor Babeș, după moartea unei paciente care ar fi fost deconectată din greșeală de la aparate de către un brancardier

Inspectorii DSP București vor merge în control la Spitalul COVID Victor Babeş din Capitală, după ce o pacientă ar fi fost deconectată dintr-o eroare de la aparate și a murit. Ministrul Sănătății i-a trimis pe inspectori pentru a verifica procedurile de lucru din cadrul spitalului. Acolo este și o anchetă internă, dar și una a poliției.

Student, voluntar la Urgenţă, răpus de COVID-19 la doar 20 de ani
Primele doze de vaccin împotriva gripei au ajuns în Olt. Ce categorii se pot prezenta la vaccinare
68 de infectări Covid-19 şi un deces, în Olt. Zece persoane sunt la ATI
Distribuie acest articol

Loading

Nelu Tătaru a luat această decizie după ce Direcția Generală de Poliție a Capitalei a fost informată ieri cu privire la decesul unei persoane din acest spital, în privința căruia există suspiciuni. Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări.

Anchetatorii au fost ieri la spitalul Victor Babeș, au ridicat documente medicale și au luat declarații.

Pacienta ar fi fost extubată din greșeală, spun sursele Digi24, dar informația nu a fost confirmată oficial. Și conducerea spitalului face o anchetă în acest caz.

Acum, Ministerul Sănătății vrea să afle dacă sunt respectate procedurile, iar inspectorii DSP vor verifica atribuțiile din fișele de post.

Potrivit surselor Digi24, o pacientă infectată cu coronavirus și în stare gravă ar fi fost dezintubată de un brancardier, care însă trebuia să facă această procedură în cazul unui pacient care murise. Dintr-o aparentă confuzie, el a deconectat femeia de la aparate, în locul bărbatului decedat.

Conducerea spitalului a confirmat decesul unui pacient de la ATI care a murit din alte cauze decât cele naturale sau medicale și a anunțat polițiștii, conform procedurilor.

Sursa: digi24.ro

 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0