Coordonatorul de joc al echipei CSM Slatina, Luciana Popescu: „Spectatorii ne dau energie”

HomeSport

Coordonatorul de joc al echipei CSM Slatina, Luciana Popescu: „Spectatorii ne dau energie”

Coordonatorul de joc al echipei CSM Slatina, Luciana Popescu, una dintre cele mai bune marcatoare în victoria cu HCM Slobozia, scor 31-26, a catalogat extrem de importantă victoria înregistrată în debutul returului. Luciana Popescu s-a arătat încântată de susţinerea spectatorilor, publicul contribuind din plin în lupta pentru cele trei puncte.

Cu şapte goluri marcate, Luciana Popescu a fost una dintre jucătoarele decisive

Handbalistele slătinene au încheiat sezonul cu victorii pe linie. Turneul de promovare se va desfăşura la Iaşi
Oficiali ai FRF, în frunte cu Răzvan Burleanu, în izolare din cauza COVID-19
FOTO. Medalii pentru karateka de la Geido Slatina la Campionatul Naţional de Karate Tradiţional
Distribuie acest articol

Loading

Jucătoare de bază în angrenajul echipei CSM Slatina, Luciana Popescu a fost una dintre handbalistele decisive în jocul cu HCM Slobozia. Coordonatorul de joc a arătat multă determinare, fiind la un moment dat ţinută om la om. Chiar şi aşa, Luciana Popescu a reuşit să înscrie şapte goluri, aflându-se în topul marcatoarelor alături de Alexandra Andrei (opt goluri) şi Lorena Ostase (şapte goluri).

„A fost un meci greu, însă ne-am dorit foarte mult să câştigăm acest joc, pentru că în tur am luat un singur punct şi ne doream foarte mult ca de data aceasta să le obţinem pe toate. Este important că am câştigat şi am reuşit să ne concentrăm pe tot parcursul meciului. Fiecare meci este diferit, important este să ne facem treaba, să fim concentrate până la final”, a declarat Luciana Popescu.

Coordonatorul de joc al grupării CSM Slatina, Luciana Popescu, a declarat, după victoria cu HCM Slobozia, că susţineera spectatorilor prezenţi în sala a contat foarte mult în obţinerea victoriei, care la finalul sezonului le-ar putea aduce salvarea directă.

„Sala este întotdeauna al optulea jucător, ne motivează foarte mult. Spectatorii ne dau energie, ne dorim să jucăm foarte bine şi pentru ei. Mai sunt destule meciuri pâna la final, trebuie să rămânem concentrate pentru a evita barajul”, a mai spus Luciana Popescu.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0