Prefectul judeţului Olt, Cosmin Floreanu, şi-a anunţat demisia din funcţie la exact un an de la numire, invocând un gest de onoare în contex
![]()
Prefectul judeţului Olt, Cosmin Floreanu, şi-a anunţat demisia din funcţie la exact un an de la numire, invocând un gest de onoare în contextul situaţiei sale juridice.
Numit în funcţia de prefect al judeţului Olt pe 27 februarie 2025, Cosmin Floreanu a transmis public că renunţă la mandat din respect pentru instituţie şi pentru valorile pe care aceasta le reprezintă.
„Din respect pentru această funcție, pentru rigoarea și demnitatea pe care le presupune, îmi prezint demisia de onoare din funcția de prefect al județului Olt”, a transmis acesta.
În mesajul său, Floreanu a subliniat parcursul său profesional, de la studiile care i-au pus bazele formării, la activitatea din mediul privat, unde a ocupat o funcţie de conducere – şef al departamentului de proiecte pentru Divizia europeană a unei companii importante de pe platforma industrială. Ulterior, a ales cariera publică, „din respect pentru oamenii și locul” care l-au format.
Referitor la situaţia juridică, fostul prefect a precizat că aceasta „nu privește fapte de corupție, abuzuri sau acțiuni îndreptate împotriva interesului public”, ci un context punctual legat de respectarea unor proceduri, aflat în curs de clarificare.
„Chiar și în absența unei hotărâri definitive, educația pe care am primit-o, respectul profund pe care îl port Instituției Prefectului, fiecărui coleg și fiecărui cetățean, precum și prețuirea sinceră pentru haina militară și pentru valorile de disciplină, onoare și responsabilitate pe care aceasta le simbolizează mă determină să fac un pas înapoi”, a mai transmis Floreanu.
Acesta a adăugat că va rămâne implicat în spaţiul public şi că are încredere că „adevărul și nevinovăția” sa vor demonstra corectitudinea parcursului său.



COMMENTS