Începe procesul crimelor de la Caracal. Gheorghe Dincă adus la Tribunalul Olt

HomeEveniment

Începe procesul crimelor de la Caracal. Gheorghe Dincă adus la Tribunalul Olt

Astăzi, 20 mai, la 10 luni de la dispariția Alexandrei Măceșanu și la mai bine de un an de la cea a Luizei Melencu, începe procesul lui Gheorghe Dincă în camera preliminară, ceea ce înseamnă că Tribunalul Olt analizează ancheta procurorilor DIICOT, pentru a decide dacă probele au fost strânse legal. La finalul acestei etape, instanța va hotărî daca începe judecata pe fond sau se reiau cercetările.

Gheorghe Dincă a fost arestat la câteva zile după dispariţia Alexandrei, fata care a reuşit să sune la 112 şi să anunţe că a fost răpită

VIDEO. Percheziţii în Dolj. Copilă de 15 ani obligată să practice prostituţia „la stradă” în Italia
33 de şoferi scoşi din trafic, în Olt, în acest weekend. Un tânăr depistat cu alcoolemie de 1,45 mg/l
Tragedie pe DN 65, la ieşirea din Balş. Patru persoane şi-au pierdut viaţa, după ce autoturismul în care se aflau a intrat sub un TIR
Distribuie acest articol

Loading

Dincă a fost adus la Tribunalul Olt, unde membrii familiilor fetelor aşteaptă să dea ochii cu el. Bunicii şi mama Luizei Melencu au reacţionat dur la vederea maşinii cu care a fost adus, dorind să ia contact cu acesta. „Să-i văd faţa de scărbă. Mi-a luat copilul, m-a nenorocit!“, a strigat bunica Luizei, în timp ce bunicul fetei, Stelian Iordache, a declarat că speră să se facă dreptate.

Gheorghe Dincă este acuzat de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte și profanarea de cadavre sau morminte – două fapte, în timp ce Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de viol asupra Luizei Melencu, tânăra de 18 ani, din comuna doljeană Dioşti, care a dispărut la jumătatea lunii aprilie 2019 în Caracal, după ce a fost luată la ocazie de Dincă.

Pe lângă Luiza, o altă fată avea să dispară la sfârşitul lunii iulie a anului trecut, după ce a fost luată la ocazie de Dincă. Este vorba de Alexandra Măceşanu, fata de 15 ani, din comuna olteană Dobrosloveni. Luiza şi Alexandra sunt cele două tinere care au fost răpite şi ucise de Dincă, așa cum a recunoscut anchetatorilor, după ce au fost supuse la chinuri groaznice.

Gheorghe Dincă a fost arestat la câteva zile după dispariţia Alexandrei, fata care a reuşit să sune la 112 şi să anunţe că a fost răpită, iar complicele său, Ștefan Risipițeanu, a fost reţinut la începutul lunii decembrie 2019. Cei doi sunt încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0