Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Mihăeşti, judeţul Olt, îşi va petrece mulţi ani după gratii, după ce a omorât în bătaie un bărbat, în
Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Mihăeşti, judeţul Olt, îşi va petrece mulţi ani după gratii, după ce a omorât în bătaie un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Bucureşti. După ce ce l-a ucis, criminalul a încercat să scape de cadavru, pe care l-a aruncat în pârul Călmăţui. Totul s-a petrecut în noaptea de 23 spre 24 octombrie, însă cadavrul a fost identificat pe data de 6 noiembrie. Mobilul crimei este gelozia.
Potrivit procurorilor, s-a stabilit că în noaptea de 23/24.10.2023, autorul însoţit de prietena sa, o tânără în vârstă de 19 ani, s-au deplasat cu trenul din direcţia Bucureşti-Roşiori de Vede, ocazie cu care au întâlnit victima, un bărbat de 57 de ani, din Bucureşti.
Toţi trei au coborât în gara CFR Roşiori de Vede, de unde au luat un taxi ce i-a transportat până la domiciliul autorului, din comuna Mihăeşti, judeţul Olt. Acolo, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, întrucât victima i-a făcut avansuri sexuale prietenei autorului, între cei doi s-a iscat un conflict fizic, împrejurare în care autorul i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi cu o cheie tubulară metalică în zona feţei şi a toracelui, provocându-i leziuni, respectiv fracturi costale, de stern şi rupturi de organe interne, ce au condus la decesul victimei.
În continuare, autorul a târât cadavrul de la locuinţă pe un câmp din imediata apropiere, aruncându-l apoi în albia pârâului Călmăţui.
„Cu ocazia audierii, autorul a recunoscut fapta comisă.Urmarea materialului probator administrat în cauză, prin ordonanţa din data de 09.11.2023 emisă de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-a dispus reţinerea inculpatului L.A.I. pentru o durată de 24 ore, începând cu ora 19:30, până la data de 10.11.2023, ora 19:30, acesta urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă”, transmite Parchetul de pe lângă tribunalul Olt.
COMMENTS