Competiţia a ajuns la cel de-al zecelea an de organizare
Şcoala Gimnazială „Ştefan Protopopescu” va găzdui sâmbătă, 7 martie, cea de-a X-a ediţie a competiţiei de karate „Cupa Scorpion”. Peste 100 de sportivi de la opt cluburi din ţară vor lua parte la întreceri.
Competiţia se va desfăşura la masculin şi feminin în probele kata, kumite individual şi kumite echipe. Vârsta sportivilor este cuprinsă între 15 şi 18 ani.
Competiţia de karate este organizată cu sprijinul Direcţiei pentru Sport şi Tineret Olt.
COMMENTS