Patru percheziţii sunt efectuate, în această dimineaţă, la sediul Primăriei Cilieni, dar şi la domiciliul unor angajaţi ai insitutuţiei. Mai mulţi funcţionari şi-ar fi însuşit aproximativ 350.000 din casieria unităţii, sumele provenind din impozite şi taxe.
![]()
În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice efectuează 4 percheziții la sediul unei autorităţi publice locale din județul Olt și la domiciliile unor funcționari din cadrul instituţiei respective.
Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare.
„Din cercetări a reieșit faptul că, funcţionari din cadrul autorităţii publice locale şi-ar fi însușit aproximativ 350.000 lei din casieria unității, sumele respective fiind încasate de la cetățenii pentru plata impozitelor și taxelor locale, fiindu-le eliberate chitanțe în acest sens, sume care, ulterior, nu ar mai fi fost depuse în totalitate la trezorerie”, transmite IPJ Olt.
În baza unor mandate de aducere, trei persoane urmează să fie conduse la sediul poliției, pentru a fi audiate și a fi dispuse măsuri legale.



COMMENTS