Echipă de pe podiumul Ligii a IV-a Olt se retrage din campionat. Primarul: „Lipsa sponsorilor ne obligă să suspendăm activitatea”

HomeSport

Echipă de pe podiumul Ligii a IV-a Olt se retrage din campionat. Primarul: „Lipsa sponsorilor ne obligă să suspendăm activitatea”

  Unirea Radomirești, formație care a încheiat sezonul trecut pe locul al treilea în Liga a IV-a Olt, nu va lua startul în ediția 2026-2027 a

Liderul Ligii a IV-a Olt, la prima înfrângere. 21 de goluri încasate într-un singur meci de una dintre echipele campionatului judeţean
Posibile date de începere a Ligii a IV-a: 1 iunie sau 15 iunie. Barajul, la începutul lunii august
Liga a IV-a/ Rezultate şi clasament. ACS Caracal, la un punct în spatele liderului
Distribuie acest articol

Loading

 

Unirea Radomirești, formație care a încheiat sezonul trecut pe locul al treilea în Liga a IV-a Olt, nu va lua startul în ediția 2026-2027 a campionatului. Anunțul a fost făcut de primarul comunei Radomirești, Nicușor Sîia, care a explicat că decizia este determinată de lipsa resurselor financiare și a sponsorilor. Edilul a subliniat însă că echipa nu se desființează, ci își suspendă activitatea pentru un sezon, cu obiectivul de a reveni mai puternică.

Într-un mesaj adresat comunității și suporterilor, primarul Nicușor Sîia a precizat că hotărârea de a nu înscrie ACS Unirea 2024 Radomirești în campionatul Ligii a IV-a Olt a fost luată după o analiză atentă a posibilităților de finanțare pentru sezonul 2026-2027.

Principala cauză a acestei decizii este lipsa sponsorilor și imposibilitatea de a asigura, în acest moment, resursele necesare pentru desfășurarea activității la nivelul pe care ni-l dorim. Este o hotărâre dificilă, dar una pe care am considerat-o responsabilă pentru viitorul clubului”, a transmis edilul.

Acesta a ținut să îi liniștească pe iubitorii fotbalului din comună, precizând că suspendarea activității este una temporară și nu reprezintă desființarea clubului. În perioada următoare, conducerea își propune reorganizarea echipei și identificarea unor noi surse de finanțare, astfel încât Unirea Radomirești să revină în sezonul următor cu un proiect mai solid și cu obiectivul de a lupta pentru promovare.

Primarul le-a mulțumit jucătorilor, antrenorilor, colaboratorilor, sponsorilor și suporterilor pentru sprijinul acordat și și-a exprimat speranța că echipa va reveni pe teren „mai puternică și mai unită ca niciodată”.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: