Barajul de promovare se va da între trei campioane judeţene, câştigătoarea miniturneului urmând să facă saltul în eşalonul superior
Barajul de promovare din Liga a IV-a în Liga a III-a ar urma să se desfăşoare în grupe de câte trei echipe, sistem turneu, fiecare cu fiecare, pe teren neutru, urmând a promova in Liga a III-a ocupanta primului loc din fiecare grupa. Data probabilă a disputării jocurilor de baraj ar fi 5 august.
Cât priveşte posibilitatea reluării activităţii fotbalistice la nivel judeţean, au fost avansate ca date probabile 1 iunie 2020 sau 15 iunie 2020, numai dacă autorităţile statului permit acest lucru şi adoptă măsuri de relaxare în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus. Toate jocurile se vor disputa fără spectatori.
Perioada de transferuri din vara 2020 va fi modificată cu acceptul forului internaţional, urmând ca transferurile de jucători să se facă ulterior finalizării ediţiei de campionat 2019/2020.
Jucătorii legitimaţi pentru echipele lor la data de 16 martie 2020 vor avea drept de joc pana la finalul ediţiei de campionat 2019/2020. Jucătorii juniori legitimaţi la echipe de seniori vor avea drept de joc în competiţiile de seniori.
Stabilirea sistemelor de desfăşurare ale Campionatelor Judeţene – Liga a IV-a, Liga a V-a se va face ţinand cont de următoarele aspecte: datele probabile de reluare a activităţii, numărul de etape rămase de disputat din actualul sezon, necesitatea desfăşurării unui numar mai mic de jocuri dacă timpul avut la dispoziţie impune acest lucru, data limită de transmitere către FRF a câstigătoarei Ligii a IV-a, data organizării jocurilor de baraj pentru promovarea in Liga a 3-a.
Etapele din cadrul Cupei României vor fi programate în funcţie de programele de desfăşurare ale campionatelor Ligii a IV-a si Ligii a V-a întocmite de Comisia de Competiţii a AJF Olt.
AJF Olt mai anunţă că toate deciziile vor fi luate in conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu consultarea membrilor afiliaţi şi cu aprobarea prealabilă a FRF.
COMMENTS