C.J.S.U. Olt a aprobat în ședința de astăzi actualizarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învățământ pr
C.J.S.U. Olt a aprobat în ședința de astăzi actualizarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învățământ preuniversitare/conexe din județul Olt, în conformitate cu propunerile consiliilor de administrație ale fiecărei unități școlare, avizate în prealabil de către Inspectoratul Școlar Județean Olt și Direcția de Sănătate Publică Olt. Elevii din Slatina vor învăţa după scenariul verde, ceea ce presupune participarea fizic a tuturor elevilor la ore.
Astfel, începând cu data de 10 mai 2021, cele 415 unităţi de învățământ preuniversitare / conexe din județul Olt (165 unităţi şcolare cu personalitate jurdică şi 250 unităţi şcolare arondate) îşi vor organiza şi desfăşura cursurile, după cum urmează:
– în Scenariul 1 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/.1000 de locuitori), care presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție 357 unităţi de învățământ
– Scenariul 2 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mare de 1/.1000 de locuitori, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină), care presupune:
- a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;
- b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu 57 unităţi de învățământ
– În Scenariul on line, care presupune participarea zilnică, în sistem on line a elevilor 1 unitate de învăţământ
Scenariul de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învățământ preuniversitare/conexe din județul Olt, începând cu data de 10 mai 2021
COMMENTS