Accident pe DN 64, în oraşul Piatra-Olt. Un şofer, în vârstă de 80 de ani, şi o femeie, pasageră în maşina acestuia, au ajuns la spital, în
![]()
Accident pe DN 64, în oraşul Piatra-Olt. Un şofer, în vârstă de 80 de ani, şi o femeie, pasageră în maşina acestuia, au ajuns la spital, în urma coliziunii cu un alt autoturism.
Potrivit IPJ Olt, din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat de 80 de ani, din orașul Piatra-Olt și un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Băbiciu, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, două persoane, respectiv bărbatul de 80 de ani și o femeie, pasageră în autoturismul condus de acesta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„Tânărul de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar bărbatului de 80 de ani i-au fost prelevate mostre biologice de sânge la unitatea medicală, întrucât, din cauze medicale, nu a putut fi testat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate”, transmite IPJ Olt.




COMMENTS