FOTO. CSM Slatina, victorie pentru consolidarea primului loc în play-off

HomeSport

FOTO. CSM Slatina, victorie pentru consolidarea primului loc în play-off

  Echipa de fotbal CSM Slatina s-a impus, scor 2-1, în cadrul celui de-al treilea derby din acest sezon cu Viitorul Dăeşti, principala contrac

Handbalul revine în sala LPS. CSM Slatina primeşte, sâmbătă, vizita echipei Dacia Mioveni
CSM Slatina a obţinut semnătura portarului Mirela Paşca, de la Măgura Cisnădie
Academica Balş, meci cu Minerul Lupeni pe Stadionul Parc
Distribuie acest articol

Loading

 

Echipa de fotbal CSM Slatina s-a impus, scor 2-1, în cadrul celui de-al treilea derby din acest sezon cu Viitorul Dăeşti, principala contracandidată în lupta pentru primul loc. Golurile grupării pregătite de Ovidiu Burcă au fost marcate de Cătălin Doman (min.20) şi Marian Manea, care a înscris golul victoriei în minutul 89, cu o lovitură de cap din câţiva metri. Cu acest succes, CSM Slatina îşi consolidează primul loc în play-off, având un avans de şapte puncte faţă de gruparea vâlceană.

CSM Slatina obţine o nouă victorie în derby-ul cu Viitorul Dăeşti, scor 2-1, la capătul unui meci aprig disputat în cadrul rundei a doua a play-off-ului.

Slătinenii au trecut pe lângă gol în minutul 15. Doman recuperează undeva la jumătatea terenului, înaintează cu mingea la picior şi încearcă un lob peste portar, ieşit dintre buturi, însă balonul trece puţin peste transversală. Căpitanul de echipă al slătinenilor deschide scorul în minutul 20, cu un şut din întoarcere, din marginea careului.

CSM Slatina ar fi putut majora câteva minute mai târziu, pe un contraatac, patru contra doi, însă Necşulescu trimite în dreapta, la Doman, care de data aceasta trimite peste poartă.

Oaspeţii restabilesc egalitatea în minutul 41, prin Florin Cioablă, care reia în poartă, la colţul scurt, un balon scos în lateral de goalkeeper-ul slătinean, după un şut puternic din interiorul careului.

După ieşirea de la vestiare, CSM Slatina are o primă mare ocazie în minutul 55, însă portarul celor de la Dăeşti se opune şuturilor lui Dorin Toma şi Doman. Slătinenii au mai avut o ocazie importantă în minutul 70, un şut al lui Pisăru, reţinut în doi timpi de portar, pentru ca fundaşul central Marina Manea să dea lovitura în minutul 89. O lovitură liberă bătută bine de Neagu, la bara a doua, este reluată cu capul în poartă de Marian Manea, care s-a desprins din marcaj.

Cu această victorie, CSM Slatina se află pe primul loc în play-off, cu 47 de puncte, urmată de Viitorul Dăeşti, cu 40 de puncte. Pe locul trei se află CSM Alexandria, care s-a impus cu 3-0 pe terenul celor de la Vediţa Coloneşti, cu 37 de puncte, iar pe ultima poziţie a play-off-ului se află Vediţa Coloneşti, cu 28 de puncte.

Runda viitoare, CSM Slatina întâlneşte, în deplasare, CSM Alexandria, după care va susţine alte două meciuri în deplasare, jocurile din returul play-off-ului cu Vediţa Coloneşti şi Viitorul Dăeşti.

CSM Slatina: Cătălin Preduţ, Beniamin Enache, Alin Pisăru, Marian Manea, Alexandru Sălcianu, Ionuţ Popescu, Dorin Toma, David Oprescu, Radu Necşulescu, Rareş Deta, Cătălin Doman. Au mai jucat: Popovici, Abel Stan, remus Trancă, Alexandru Neagu şi Alexandru Cincă.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0