Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Rusăneşti, judeţul Olt, şi a pierdut viaţa vineri seara, în urma unui accident rutier. Tânărul
Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Rusăneşti, judeţul Olt, şi a pierdut viaţa vineri seara, în urma unui accident rutier. Tânărul a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului, impactul fiind devastator.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112,pe 20 octombrie, la ora 21.45, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 54, în afara comunei Deveselu, a avut loc un eveniment rutier.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Rusănești, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un pom.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării necropsiei”, transmite IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
COMMENTS