0.2 C
Slatina
duminică, ianuarie 16, 2022

FOTO. Protestatarii AUR au forțat intrarea în curtea Parlamentului și încearcă să intre în clădire. SPP a blocat intrările. Peste 1.000 de oameni protestează împotriva certificatului verde

Săptămâna aceasta

- Advertisement -
 

Susținătorii AUR au intrat în curtea Parlamentului și forțează intrarea în Senat. Jandarmii sunt în fața ușilor și încearcă să-i oprească. Sute de oameni sunt acum în fața clădirii. Deputatul PNL Gigel Știrbu a spus la Digi24 că mai multe mașini aflate în curtea Parlamentului au fost vandalizate.

Jandarmii încearcă să îi convingă prin dialog pe protestatarii AUR să plece din curtea Parlamentului.

La acest moment, prin echipele noastre de dialog, îndrumăm persoanele să părăsească zona exterioară a instituției. Până în prezent, efectivele jandarmeriei nu au folosit forța sau mijloacele din dotare. Facem apel către participanți să coopereze cu jandarmii, să respecte îndrumările acestora și să se îndrepte către ieșirea din curtea instituției, prin zona indicată de forțele de ordine”, transmite Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

Circulația este blocată la Palatul Parlamentului, după ce aproximativ 1.000 de oameni, care nu au autorizație să protesteze, au ieșit în stradă pentru a cere parlamentarilor să nu adopte certificatul verde. Oamenii nu poartă mască de protecție și nici nu respectă distanțarea. Ei scandează „Libertate” și „România, trezește-te”.

Printre protestatari sunt și mulți susținători ai AUR, partid parlamentar care se opune acestui certificat.

Copreşedintele AUR George Simion, care a transmis protestul live pe Facebook, a spus certificatul COVID este „ineficient” şi „neconstituţional”, iar protestul a fost organizat pentru a spune un „nu hotărât acestor măsuri aberante, care nu soluţionează problema”.

Protestul este supravegheat de jandarmi şi poliţişti, în contextul în care numărul maxim de persoane permise la astfel de manifestări este 100.

Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, a spus la Digi24 că Jandarmeria „va lua măsuri pentru asigurarea ordinii publice la adunare și asigurarea unui climat de ordine publică”.

Nu putem clasifica nimic din ce s-a întâmplat aici ca fiind un incident. Este în afara legii și vor fi luate măsuri în consecință. Legea prevede sancțiuni contravenționale, nu vom ezita să le aplicăm când vor fi constatate încălcări ale legii”, a spus el.

Iacob nu a vrut să dea detalii despre aceste sancțiuni.

Să nu discutăm acum, să nu se înțeleagă că ar putea fi o formă de intimidare a celor care protestează”, a spus el.

„Nu știm cât va dura această adunare publică. Nu știm cât va fi traficul blocat. Legea prevede sancțiuni pentru organizatori și pentru participanți”, a mai spus el.

Șeful DSU, Raed Arafat, a spus la Digi24 că astfel de evenimente la care participă oameni care nu cred în existența virusului și nu respectă măsurile de protecție „devin focare de răspândire”.

„E suficient să fie câțiva dintre ei infectați și să fie pozitivi și răspândesc”, a spus Arafat.

În ceea ce privește certificatul COVID, șeful DSU spune că „Parlamentul e suveran și va decide cum va fi adoptată legislația”, dar că este nevoie de măsuri, mai ales în contextul răspândirii variantei Omicron, „Noi nu putem să zicem: lăsăți că va fi bine: Nu merge așa, trebuie anumite măsuri, ca să păstrezi un echilibru între măsurile sanitare și impactul economic, care trebuie să fie cât mai mic posibil”, a spus Arafat.

Sursa: Digi24

 

Print Friendly, PDF & Email
- Advertisement -

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Știrile zilei

Print Friendly, PDF & Email