O tânără, din judeţul Olt, se numără printre victimele unui bărbat, din judeţul Dolj, care din 2013, a exploatat sexual mai multe tinere. Fe
![]()
O tânără, din judeţul Olt, se numără printre victimele unui bărbat, din judeţul Dolj, care din 2013, a exploatat sexual mai multe tinere. Fetele erau ademenite prin metoda „lover boy” şi obligate să practice prostituţia stradală în Italia, precum și în cluburi și case de toleranță din Italia, Germania, Belgia, Elveția, Austria și Finlanda, sumele de bani astfel obținute, între 1.000 și 2.000 de euro pe zi, fiind însușite de bărbat. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat preventiv.
Potrivit procurorilor DIICOT, din cercetări a reieșit că, din 2013 până în prezent, un tânăr, de 31 de ani, din comuna Calopăr, judeţul Dolj, folosindu-se de metoda „lover boy”, iar, ulterior, prin exercitarea de acte de violență fizică și verbală, ar fi exploatat sexual șase tinere, trei din județul Dolj, iar alte trei din București, Olt și Brăila.

Acesta le-ar fi determinat pe tinere să practice prostituţia stradală în Italia, precum și în cluburi și case de toleranță din Italia, Germania, Belgia, Elveția, Austria și Finlanda, sumele de bani astfel obținute, între 1.000 și 2.000 de euro pe zi, fiind însușite de bărbat.
„Cel în cauză a fost condus la audieri, iar, în urma probatoriului administrat, procurorul de caz a emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul zilei de 5 mai a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile. La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova”, transmite IPJ Dolj.



COMMENTS