31 de elevi ai școlilor militare de subofițeri de jandarmi din Drăgășani și Fălticeni au finalizat, vineri, stagiul de practică desfășurat î
![]()
31 de elevi ai școlilor militare de subofițeri de jandarmi din Drăgășani și Fălticeni au finalizat, vineri, stagiul de practică desfășurat în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt. Pe parcursul pregătirii, viitorii jandarmi au participat la misiuni operative și au avut ocazia să își consolideze cunoștințele dobândite în timpul studiilor, alături de jandarmii olteni.
Pe durata perioadei de pregătire, viitorii jandarmi au fost implicați în activitatea operativă a inspectoratului, participând, sub îndrumarea tutorilor profesionali, la misiuni și activități specifice. Alături de jandarmii olteni, aceștia au luat parte la misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice, activități de pază și protecție instituțională, precum și la alte intervenții specifice atribuțiilor Jandarmeriei.
Experiența acumulată în teren le-a oferit posibilitatea de a pune în practică noțiunile dobândite în timpul pregătirii, de a înțelege mai bine responsabilitățile profesiei și de a-și dezvolta abilitățile practice. Totodată, elevii au avut ocazia să observe modul de organizare și desfășurare a misiunilor, consolidându-și spiritul de echipă și simțul responsabilității, calități esențiale pentru viitoarea lor carieră militară.
La finalul stagiului, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și tutorii profesionali i-au felicitat pe elevi pentru implicarea, seriozitatea și responsabilitatea de care au dat dovadă pe parcursul pregătirii, apreciind interesul manifestat și modul în care au răspuns provocărilor întâlnite în această perioadă.
„Le dorim mult succes la finalizarea studiilor și în cariera militară pe care au ales-o și sperăm ca experiența acumulată în această perioadă să le fie un sprijin valoros în parcursul profesional”, transmite Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt.



COMMENTS