AUR Olt a organizat luni seară conferința județeană de alegeri, găzduită de Casa de Cultură a Tineretului din Slatina. Au participat aproxim
![]()
AUR Olt a organizat luni seară conferința județeană de alegeri, găzduită de Casa de Cultură a Tineretului din Slatina. Au participat aproximativ 300 de delegați cu drept de vot și invitați, în cadrul unei ample mobilizări organizaționale la nivel județean. Mugur Mihăescu, singurul candidat la şefia AUR Olt, a fost ales preşedinte, după ce a condus filiala judeţeană din postura de interimar.
Din partea conducerii centrale a partidului au participat președintele AUR, George Simion, însoțit de senatori și deputați, care au susținut declaraţii cu privire la viziunea partidului, organizarea internă și obiectivele politice la nivel național și regional.
Agenda conferinței a inclus discursuri oficiale, prezentări ale liderilor centrali și, nu în ultimul rând, procesul complet de alegeri interne pentru structurile filialei AUR Olt.
În urma votului, deputatul Mugur Mihăiescu, de altfel singurul candidat, a fost ales președinte al filialei AUR Olt.
Conducerea AUR Olt:
Deputat Mugur Mihăescu – președinte
Senator Petre Cezar – prim-vicepreședinte
Cristian Călina – secretar general
Laurențiu Tufiș – vicepreședinte
Bogdan Ioana – vicepreședinte
Mădălina Văle – vicepreședinte
Nicușor Milea – vicepreședinte
Marian Niță – vicepreședinte
Valentin Popa – vicepreședinte
Gheorghe Manicea – vicepreședinte
Ovidiu Pătru – vicepreședinte
Roxana Nicola – vicepreședinte
Teiu Păunescu – vicepreședinte
Gigi Cătănoiu – vicepreședinte
Mugurel Tiutiu – vicepreședinte
Iulian Ilinca – vicepreședinte
Cristian Bîrlădeanu – vicepreședinte
Marian Trană – vicepreședinte
Ionuț Oncică – vicepreședinte
Liviu Rotaru – vicepreședinte
Mădălin Burciu – vicepreședinte
Gabriel Braniște – vicepreședinte
Viorel Despina – vicepreședinte



COMMENTS