O tânără, în vârstă de 28 de ani, a fost transportată la spital, în urma unui eveniment rutier petrecut în această dimineaţă, la intrarea în
![]()
O tânără, în vârstă de 28 de ani, a fost transportată la spital, în urma unui eveniment rutier petrecut în această dimineaţă, la intrarea în Craiova. Autoturismul pe care aceasta îl conducea a fost lovit din spate, iar ulterior a fost proiectat pe sensul opus, intrând în coliziune cu o altă maşină.
Polițiștii Rutier Rutier Craiova au fost sesizați, astăzi, 7 iulie, cu privire la faptul că, pe D.N. 65, la intrare în municipiul Craiova, a avut loc un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că, un tânăr de 25 de ani, din localitatea Drăgotești nu ar fi păstrat o distanță regulamentară față de autoturismul din fața sa, condus de o tânără de 28 de ani, din municipiul Craiova, pe care ar fi proiectat-o pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Craiova.
„În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto de 28 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Dolj.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sursa foto: INFO TRAFIC CRAIOVA şi DOLJ



COMMENTS