Paşte 2026: Centre temporare de sacrificare a mielor la Osica de Sus și Balș

HomeRecomandateActualitate

Paşte 2026: Centre temporare de sacrificare a mielor la Osica de Sus și Balș

Autoritățile din județul Olt informează consumatorii că în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, carne de tineret ovin și caprin poate fi pro

Controalele specifice Sărbătorilor Pascale au fost demarate. Sunt vizate abatoarele, pieţele agro-alimentare şi hipermarketurile
Vacanţa de primăvară, care va cuprinde şi Paştele, se apropie
27 de şoferi scoşi din trafic pe drumurile din Olt în perioada Paştelui
Distribuie acest articol

Loading

Autoritățile din județul Olt informează consumatorii că în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, carne de tineret ovin și caprin poate fi procurată exclusiv din obiective înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor. Astfel de unități includ carmangerii, măcelării, supermarketuri și magazine alimentare care respectă standardele de siguranță alimentară și supuse controalelor periodice ale DSVSA Olt.

Pentru a veni în întâmpinarea cererii populației, ca urmare a solicitărilor primăriilor Balș și Osica de Sus, au fost organizate centre temporare de sacrificare a tineretului ovin și caprin, după cum urmează:

Centrele vor funcționa astfel:

  • Osica de Sus – în incinta târgului săptămânal, în zilele 5 și 11 aprilie 2026.
  • Balș – în Piața Agroalimentară, între 9 și 11 aprilie 2026.

Autoritățile recomandă ca, indiferent de locul de achiziție, consumatorii să cumpere carne doar din unități autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar, supuse controalelor DSVSA Olt, pentru a preveni apariția îmbolnăvirilor.

În cazul în care constată nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea publică, cetățenii sunt rugați să contacteze DSVSA Olt la telefon 0372 735 838 sau fax 0249 416 726.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: