Percheziţii în Olt, într-un dosar de furt de energie electrică. Trei persoane au fost reţinute 24 de ore

HomeEvenimentRecomandate

Percheziţii în Olt, într-un dosar de furt de energie electrică. Trei persoane au fost reţinute 24 de ore

  13 percheziţii la domiciliul unor persoane fizice şi juridice au fost efectuate joi dimineaţă, în judeţul Olt, într-un dosar de furt de cure

Slatina, incidenţă sub 3 cazuri la mie. Şapte localităţi din Olt nu au cazuri Covid-19
FOTO. Percheziţii în Olt, la Vultureşti, într-un dosar de evaziune fiscală cu material lemnos
2 persoane testate pozitiv în Olt, alte 104 în ţară, în ultimele 24 de ore
Distribuie acest articol

Loading

 

13 percheziţii la domiciliul unor persoane fizice şi juridice au fost efectuate joi dimineaţă, în judeţul Olt, într-un dosar de furt de curent electric. Persoanele ar fi montat în interiorul contorului electric un echipament cu scopul consumării energiei electrice din reţeaua publică, fără a fi înregsitrat consumul.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice, din județul Olt, bănuite de furt și deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice.

Din cercetări a reieșit că persoanele ar fi montat în interiorul contoarelor electrice, contra unor sume de bani, un dispozitiv telecomandat, în scopul consumării de energie electrică, din rețeaua publică, fără a fi înregistrat consumul și fără a putea fi facturată cantitatea de energie electrică consumată, prejudiciul urmând a fi stabilit ulterior.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor bănuite și au condus 9 persoane la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea audierii”, transmite IPJ Olt.

În urma probatoriului administrat, în aceeași zi, pe numele a trei persoane au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în cursul zilei de azi, 14 octombrie 2022, să fie prezentate instanței de judecată, cu propuneri legale.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0