Descinderi la locuințele a doi liberali din Slatina, într-un dosar penal de șantaj și camătă. Potrivit anchetatorilor, unul dintre bărbați a
![]()
Descinderi la locuințele a doi liberali din Slatina, într-un dosar penal de șantaj și camătă. Potrivit anchetatorilor, unul dintre bărbați ar fi acordat în repetate rânduri împrumuturi cu dobândă, iar ulterior, împreună cu celălalt, ar fi constrâns persoana vătămată pentru obținerea unor foloase materiale. În timpul perchezițiilor, unul dintre cei vizați ar fi tras un foc de armă de vânătoare deținută legal. Nu au fost înregistrate victime.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au efectuat, în dimineața zilei de 22 octombrie 2026, patru percheziții domiciliare la locuințele a doi bărbați, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina.
Potrivit informațiilor disponibile, printre persoanele vizate se numără Valeriu Matei, consilier local PNL, şi fost viceprimar al municipiului Slatina, și Cătălin Andronesi, director de suport administrativ în cadrul Companiei de Apă Olt. Cei doi sunt cercetați într-un dosar penal în care se fac verificări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de șantaj și camătă.
Împrumuturi cu dobândă și presupuse acte de constrângere
Conform IPJ Olt, cercetările vizează fapte care s-ar fi petrecut în perioada noiembrie 2024 – octombrie 2026.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2024 – octombrie 2026, bărbatul în vârstă de 60 de ani i-ar fi remis persoanei vătămate, în repetate rânduri, diferite sume de bani, percepând dobânzi pentru acestea.
De asemenea, în perioada iunie – septembrie 2026, cei doi bărbați ar fi constrâns persoana vătămată, la diferite intervale de timp, în scopul obținerii unor foloase materiale”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Ancheta se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, perchezițiile fiind efectuate pentru administrarea probatoriului.
Valeriu Matei a executat un foc de armă când poliţiştii au pătrund în locuinţă
Potrivit IPJ Olt, cu ocazia pătrunderii polițiștilor în locuința bărbatului în vârstă de 60 de ani, acesta ar fi executat un foc de armă, folosind o armă de vânătoare deținută legal.
„Polițiștii i-au solicitat bărbatului să predea arma, acesta conformându-se. Arma a fost ridicată de polițiști, iar activitățile specifice au continuat.
În urma evenimentului, nu au rezultat victime omenești.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei”, mai transmite IPJ Olt.



COMMENTS