Peste 800 de ședințe sunt decontate lunar, în judeţul Olt, pentru pacienții diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist. Potrivit datelor
Peste 800 de ședințe sunt decontate lunar, în judeţul Olt, pentru pacienții diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist. Potrivit datelor furnizate de CAS Olt, cinci centre, trei din Slatina, unul din Balş şi unul din Caracal, se află în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate. Astfel, lunar, peste 50 de copii beneficiază de terapie gratuită.
Copiii și adulții diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist beneficiază de servicii de psihoterapie, consiliere psihologică clinica, consiliere/intervenţie de psihopedagogie specială – logopedie, respectiv intervenții psihologice validate științific în tulburări din spectru autist, inclusiv elaborarea unui plan de intervenție personalizat pentru fiecare pacient.
Durata ședinței de psihoterapie este de 50 de minute iar numărul maxim de ședințe de care poate beneficia un pacient care îndeplinește criteriile de eligibilitate pentru acordarea acestor servicii conexe este de 40/42/44/lună, în funcție de numărul de zile lucrătoare din luna respectivă.
„Pentru fiecare ședință de psihoterapie/de consiliere psihologică clinică/de consiliere sau intervenție de psihopedagogie specială-logopedie, casa de asigurări de sănătate decontează 135 lei.
Serviciile conexe pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist se acordă în baza recomandării medicului specialist în specialitatea psihiatrie sau psihiatrie pediatrică”, transmite CAS Olt.
CAS Olt are încheiate contracte pentru efectuarea de servicii conexe pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist cu cinci furnizori. Trei dintre aceștia sunt din Slatina și câte unul din Caracal și Balș.
Luna trecută au fost raportate și decontate peste 800 de ședințe pentru 50 de pacienți.
COMMENTS